Scot capul pe geam, să-l admir. E în spatele blocului, aştepându-mă. E negru, bineînţeles. E Accord-ul meu. 2.2 CDTi-ul care toarce ca o pisică (de fapt, ca un motan. Diesel, ofcors). Cobor din bloc şi ascult cum se închide portiera. Mă ia un fior printre coaste. Ador pur şi simplu totul la el. Ador să văd ştergătoarele cum se baleiază pe parbriz, ştergând stropii de ploaie şi flegmele fostei prietene (sfat. nu vă mutaţi în acelaşi bloc cu fosta prietenă, mai ales dacă despărţirea nu a decurs conform planului “let’s be good friends forever”. Mai ales dacă aveţi maşină mai scumpă de 100 de euro. Şi dacă şi ţineţi la ea). Dar cel mai mult îmi place la ea cum mă îmbrăţişează în scaun când porneşte de la semafoare, treceri de pietoni sau de pe bătrânii care traversează neregulamentar prin faţa cimitirului (de obicei, în drum spre lucru, dau cam 15 ture de cimitir, să fiu sigur că nu uit pe nimeni). Şi încă o chestie care-mi place e că e singura Hondă din parcarea de la lucru. Senzaţia aia de “the only one” e aşa cumva, faină, de mă gâdilă la orgoliu. Dar urmează despărţirea, pentru că deja tre’ să urc la birou. Oricum cred că deja unii colegi au început să intre la bănuieli. Sincer, şi eu aş intra, dacă vreun coleg ar sta o oră jumate în maşină, cu motorul oprit, după ce o parcat. Şi mai şi coboară singur. Noh, în fine. Cobor să urc (*) (interesant concept), dar, blestemăţie, mă împiedic de ceva şi… mă trezesc plin de transpiraţie. La naiba, încă un vis cu Honda Accord în care nu am ajuns să termin.
Şi mă uit pe geam, acolo unde nu e niciun Accord ( :-< ). Dar e un Mitsubishi Lancer X 1.8. Hehe. Tot negru. Mişto. Nu-i el Accord, da-i “one hell of a car”. Şi-n plus, nu locuiesc în bloc cu fosta prietenă, să-mi arunce cu flegme şi roşii pe parbriz. Şi, da, maşina asta mă fascinează în viaţa reală cum mă fascinează Accord-ul în cea imaginară, deci mi se potriveşte cum nu se putea mai bine. Normal că după duş, mă pregătesc să plec la lucru. Ceea ce-mi place de nu pot povesti. De fapt, pot. Îmi place tare. Pentru că merg cu EA. Cu maşinuţaaaaa. În timp ce ies din duş, şi mă uit în jos să şterg delicat “giuvaerurile”… îmi amintesc, bineînţeles, de pompele de benzină şi automat de faptul că bibiului meu îi cam este sete şi că tre’ să trag o escală pe la o’em’ve. Şi ajung la lucru. Unde, v-aţi prins. Nu stau o oră jumate în maşină după ce-am parcat, cu motorul oprit. Stau cu motorul pornit (damn, mâine iar o să-i fie sete), că tare fain sună. În fine, deja se face târziu. Cobor ca să urc (hehe), şi mă împiedic (**) precum o vită, şi… da. Mă trezesc. Nu aşa plin de transpiraţie ca data trecută, dar destul de umectat.
La naiba. Soarele e deja sus. Ar trebui să mă pregătesc să plec la lucru. Mă uit în spatele blocului. Caut Accord-ul nou nouţ. Nu-i. Caut Lancer-ul nou nouţ. Pf. Nici ăla nu e. Caut măcar Audi A4-ul 1.8 T din 2002, cumpărat second de la nemţi cu 8000 de euro, plus taxele a la Ro, care mi se pare cel mai realizabil. Hmm… nope. Nu e nici ăla!
Aaaa… DAR E CEVA! Pardon… E CINEVA! E Mar’cica! Dacia lu tată-miu, din 96, care ultima oară m-o lăsat “un pic” în drum. Din fericire, nu chiar în drum, că eram practic în parcare. Din păcate, eram în parcarea din faţa blocului, dar nu al nostru, ci al proprietarilor apartamentului în care cu mândrie sălăşluiesc. Care, din păcate, se află CAAAAAAM în celălalt capăt de Timişoară. Bulzai! Dar e ok. E plăcut să umbli noaptea, la 9, pe jos, printr-o zonă în care ai antecedente violente, prin ceaţă şi puţine grade, îmbrăcat doar într-un hanorac şi-un tricoi nesemnificativ, după… ulei. De maşină. Cam juma de oră. Şi să ajungi înapoi la maşină şi să descoperi că de fapt avea ulei (în juma de oră o avut vreme să se aşeze toooooot uleiul la loc). NU?! Dar nu-i nimic. Io tot o iubesc pe Mar’cica_că_cu ea fac io experienţă ca schoffeur, nu?
Aşa că mă duc io să cânt (în baie, prin bucătărie, pe unde-apuc) la duş… mă îmbrac… verific portofelul să am actele la mine… iau cheile de la Mar’cică… lama (explic imediat)… încui uşa de la intrare… iau liftul (deja de-abia aştept să-mi tai venele disperat că nu mai porneşte odată – deci, lama)… ies din bloc… şi mă duc s-o iau pe Mar’cica să merg la lucru.
…
… şi-mi cumpăr un bilet şi iau tramvaiul.
* Să cobor din maşină pentru ca să urc în firmă, ofcors.
** Bă, câte şanse erau să mă împiedic în două vise consecutive, în exact acelaşi loc? Sau, o întrebare mai bună. Dacă tot m-am împiedicat în primul vis, de ce mama dracului am parcat tot acolo?!
